Conținut
Ce este înjumătățirea Bitcoin?
Înjumătățirea Bitcoin se referă la un eveniment prestabilit, care are loc aproximativ o dată la patru ani, care înjumătățește recompensa pe care minerii Bitcoin o primesc pentru validarea tranzacțiilor. Primele trei evenimente de înjumătățire au avut loc o dată la fiecare 210.000 de blocuri minate și vor continua până când rețeaua va genera o cantitate maximă de 21 de milioane de bitcoin.
Evenimentele de înjumătățire pot avea un impact semnificativ asupra dinamicii cererii și ofertei de Bitcoin, ceea ce, la rândul său, poate afecta prețul criptomonedei. Prin urmare, este esențial pentru traderii de criptomonede să înțeleagă sentimentul pieței și să se pregătească pentru o potențială volatilitate în aceste perioade.
Când va avea loc următorul eveniment de înjumătățire Bitcoin?
Următorul eveniment de înjumătățire a Bitcoin ar trebui să aibă loc pe 19-20 aprilie 2024. La această dată, numărul de blocuri minate va ajunge la 740.000, iar recompensa acordată pentru validarea tranzacțiilor va scădea de la 6,25 la 3,125 de Bitcoin.
Cum îi poate afecta înjumătățirea pe traderii de Bitcoin?
Atunci când are loc un eveniment de înjumătățire Bitcoin, valoarea recompensei acordate minerilor scade cu 50%, după cum s-a menționat mai sus. Această situație ar putea descuraja continuarea minării și ar putea compromite oferta viitoare de Bitcoin, ceea ce ar putea duce la creșterea valorii acestuia. Pe termen scurt, o rată mai mică a ofertei noi, combinată cu o cerere continuă sau crescută, poate însemna că până și mici schimbări în sentimentul pieței pot avea un impact foarte mare asupra acțiunii prețurilor.
Evenimentele recente de înjumătățire au crescut expunerea Bitcoin și a altor criptomonede în presă și în cultură, deoarece participanții de pe piață reacționează la fluctuațiile de preț și la știri. Cu toate acestea, este important de reținut că rezultatele din trecut nu reprezintă un indicator fiabil al mișcărilor viitoare ale prețurilor.
De ce are loc înjumătățirea Bitcoin?
Se spune că evenimentul de înjumătățire a Bitcoin ar fi fost conceput pentru a controla oferta viitoare de criptomonedă. Intenția este de a imita raritatea și dificultatea crescândă în timp a mineritului de mărfuri precum metalele prețioase, efectul teoretic fiind acela de a preveni presiunile inflaționiste și de a permite creșterea potențială a valorii Bitcoin. Acest lucru poate stimula adoptarea și păstrarea pe termen lung a activului.
De ce să tranzactionezi înjumătățirea Bitcoin cu CFD-uri?
Poți tranzacționa înjumătățirea Bitcoin speculând pe prețul criptomonedei, fie că este vorba de poziții lungi sau scurte, folosind CFD-uri. Această metodă înseamnă că, în loc să deții Bitcoin direct, iei o poziție pe mișcarea direcțională a pieței de bază.
Iată care sunt principalele motive pentru care mulți traderi aleg CFD-urile Bitcoin în locul proprietății asupra activului.
- Efect de levier: CFD-urile îți permit să folosești efectul de levier, amplificând expunerea la fluctuațiile de preț și reducând în același timp la minimum cheltuielile. Cu efectul de levier, trebuie să depui doar un mic procent din valoarea tranzacției (cunoscut sub numele de marjă), în timp ce obții expunere la întreaga valoare a tranzacției. Acest lucru poate duce la profituri mai mari, dar implică și un risc mai mare de a-ți pierde banii.
- Vânzarea în lipsă: CFD-urile îți permit să speculezi atât pe scăderea cât și pe creșterea prețului activului.
- Nu este nevoie de un portofel sau de o bursă: tranzacționarea CFD-urilor înseamnă că nu deții activul de bază, eliminând necesitatea de a naviga prin portofele și burse, iar criptomonedele pot fi tranzacționate alături de alte clase de active preferate.
De ce să tranzactionezi înjumătățirea Bitcoin cu Capital.com?
Misiunea noastră de a te ajuta să iei decizii de tranzacționare mai bune este motorul a tot ceea ce facem, iar platforma noastră multi-premiată și ușor de utilizat este construită cu acest obiectiv în minte. Vei găsi instrumente avansate, știri financiare integrate, liste de monitorizare personalizate și multe altele - împreună cu asistență 24/7.
Și nu suntem singurii care credem că platforma și serviciile noastre deschid calea. Succesul nostru continuu la cele mai prestigioase premii ale industriei este o dovadă a puterii misiunii și valorilor noastre.
Anul acesta, suntem încântați că am fost votați cei mai buni din clasă în cinci categorii la Premiile anuale ForexBrokers.com 2024:
Cum să tranzactionezi înjumătățirea Bitcoin cu noi
Tranzacționarea CFD-urilor Bitcoin cu Capital.com începe cu procesul nostru simplu de înscriere. Odată aprobat, vei putea să speculezi pe această piață și pe alte piețe de criptomonede, precum și pe o gamă largă de instrumente forex, acțiuni, mărfuri și indici.
Succesul nostru continuu evidențiază puterea misiunii noastre de a ne ajuta clienții să ia fiecare decizie mai bine decât pe cea precedentă. Alătură-te azi comunității noastre solide de >500.000 de persoane.
Cum a răspuns Bitcoin la evenimentele anterioare de înjumătățire
Imaginile de mai jos arată cele trei date anterioare de înjumătățire a Bitcoin, precum și acțiunea prețului Bitcoin în intervalul de timp care a urmat evenimentelor.
Prima înjumătățire: 28 noiembrie 2012
După prima înjumătățire din 28 noiembrie 2012, prețul Bitcoin a crescut constant de la aproximativ 12 $ la aproximativ 230 $ în aprilie 2013, înainte de a scădea la jumătatea lunii aprilie la aproximativ 70 $.
A doua înjumătățire: 9 iulie 2016
În urma celei de-a doua înjumătățiri din 9 iulie 2016, prețul Bitcoin a scăzut inițial de la aproximativ 650 $ la aproximativ 485 $ la 3 august, înainte de a crește din nou treptat până la 800 $ la jumătatea lunii decembrie și de a trece brusc de 1.000 $ la începutul noului an.
A treia înjumătățire: 11 mai 2020
În urma celei de-a treia înjumătățiri din 11 mai 2020, prețul Bitcoin a crescut inițial ușor de la aproximativ 8.275 $ pentru a se situa în jurul valorii de 9.250 $ până în iulie, când a crescut la aproximativ 11.275 $. Până în decembrie, însă, a trecut de 20.000 $ și, într-o altă mișcare uriașă, de 30.000 $ la începutul anului 2021.
Performanțele anterioare nu reprezintă o garanție a rezultatelor viitoare. Sursă: Yahoo Finance
Prognoze privind Bitcoin
Merită menționat faptul că prețul Bitcoin poate fi extrem de volatil și, prin urmare, predicțiile privind comportamentul său pot fi nesigure. Predicțiile privind prețul înjumătățirii Bitcoin, bazate pe o cercetare a bursei de criptomonede Bitget*, realizată în noiembrie și decembrie 2023, arată că aproximativ 53% dintre investitorii la nivel global au anticipat că prețul va fluctua între 30.000 și 60.000 $ în urma celui de-al patrulea eveniment de înjumătățire, în timp ce 30% au estimat că ar putea depăși 60.000 $.
America Latină se evidențiază ca o piață deosebit de optimistă în ceea ce privește următoarea înjumătățire a Bitcoin, 46% dintre investitori așteptându-se ca prețurile să depășească 60.000 $ și 49% considerând că vor fi cuprinse între 30.000 și 60.000 $.
Totuși, de când a fost realizată cercetarea, la 29 februarie 2024, prețul a depășit 60.000 $.
*Cercetarea s-a bazat pe răspunsurile a 9.748 de investitori globali în criptomonede în lunile noiembrie și decembrie 2023. Predicțiile nu reprezintă o indicație a rezultatelor viitoare.