Ce sunt indicii?
Capitolul 1: Introducere
Veți auzi adesea despre indicii bursieri la știrile TV și în paginile financiare. Ce sunt aceștia și de ce sunt importanți?
De câte ori i-ați auzit pe experți referindu-se la FTSE 100, S&P 500, indicele Dow Jones Industrial Average, Hang Seng, DAX, CAC sau Euronext sau alți indici?
Motivul pentru care sunt menționați atât de des este faptul că aceștia reprezintă un indicator pentru multe aspecte importante. Acestea sunt (printre altele):
- Încrederea în piața bursieră
- Încrederea mediului de afaceri
- Sănătatea economiei
- Sănătatea investițiilor noastre în titluri de valoare și acțiuni.
Motivul de bază este că, dacă există încredere, investitorii (cum ar fi fondurile de pensii, companiile de asigurări, fondurile de investiții și investitori privați) vor cumpăra acțiuni și nivelul general al prețurilor de pe piața de valori va tinde să crească.
Dacă aceștia nu au încredere, atunci prețurile tind să scadă, deoarece investitorii își vând acțiunile și rămân lichizi sau investesc în altceva.
Acest lucru este adevărat dar este, de asemenea, o imagine ușor simplistă asupra indicilor. În realitate, mulți alți factori vor influența comportamentul pieței de valori - de exemplu, modificări ale ratei dobânzii, bugetele naționale, evenimente politice, anunțurile referitoare la performanța comercială și economică etc. Prin urmare, este foarte dificil de cunoscut în ce direcție va merge „piața” în continuare.
Capitolul 2: Cum sunt compilați indicii?
Indicii sunt formați prin selectarea unui grup de companii, ale căror acțiuni sunt listate la o bursă de valori publice.
Prin urmare, de exemplu, FTSE 100 este compilat din cele mai mari 100 de companii listate la Bursa de Valori din Londra, măsurate prin capitalizarea de piață. Adică, numărul de acțiuni pe care le-au emis, înmulțit cu prețul acestor acțiuni.
Aceste companii mari sunt, de asemenea, denumite companii cu reputație solidă („blue chip”). Nivelul unui indice este calculat prin reflectarea schimbărilor prețului agregat într-un număr de puncte și, de asemenea, este exprimat în procente.
Alți indici folosesc o abordare similară. S&P 500 include cele mai mari 500 de companii listate pe Bursa de Valori New York sau NASDAQ. Indicele Dow Jones Industrial Average („The Dow”) se bazează pe cele mai mari 30 de acțiuni listate pe aceleași burse.
Companiile sunt incluse și eliminate dintr-un indice pe măsură ce capitalizarea lor pe piață crește sau scade. Companiile care compun indicele sunt evaluate periodic pentru a avea siguranța că acestea se califică pentru a fi incluse într-un indice. Rețineți că Bursa de Valori din Londra are, de asemenea, indici pentru companii mai mici, cum ar fi FTSE 250 sau FTSE 350. Aceștia sunt compilați într-un mod similar.
Capitolul 3: Cum investim?
Când investitorii doresc să investească într-un indice, aceștia pot cumpăra un fond („tracker”) care include aceleași acțiuni în proporție cu modul în care este compilat indicele.
Fondurile de investiții, inclusiv fondurile mutuale, gestionează acest proces și investesc în numele investitorilor lor. Acestea colectează, de asemenea, dividendele plătite pentru acțiunile pentru investitori și le distribuie (sau le reinvestesc). Și acestea percep o taxă pentru a face acest lucru.
O formă din ce în ce mai populară de investiții în indici sunt fondurile tranzacționate la bursă cotate pe piața de valori mobiliare (ETF-uri). Taxele percepute de către managerii ETF-urilor sunt mult mai mici, iar procesul de intrare sau ieșire de pe piață este mult mai rapid și mai ușor.
Există o serie de produse derivate care „derivă” din indici și puteți cumpăra opțiuni sau contracte futures pe indicii bursieri, cum ar fi FTSE 100 și sau S&P 500. În esență, acestea sunt instrumente de protecție împotriva fluctuațiilor în nivelul indicilor sau pariuri dacă acestea vor crește sau scădea, în funcție de ceea ce doriți să realizați cu investiția.
Testați-vă cunoștințele
Care dintre următoarele nu reprezintă un indice?
- S&P 500
- Jow Dones
- Euronext
- FTSE 100